Renunț la marijuanus.wordpress.com: “cuib de mitralieră” îndeamnă la război/violență, iar “marijuanus” la consum de droguri. Nu mai vreau să am de-a face cu aceste lucruri. De astăzi mă găsiți la: http://yanush.wordpress.com
Citește: Împotriva drogurilor (ultima postare de pe cuib de mitralieră în afara acestui anunț)
Drogurile sînt de la Diavol. El vrea să ne vadă înrobiți patimilor, cu mințile stricate, crezîndu-ne buricul pămîntului.
Drogurile sînt de la Diavol. El vrea să ne vadă înrobiți patimilor, cu mințile stricate, crezîndu-ne buricul pămîntului.
Am fost, vreme de cîțiva ani, un promovator al marijuanei. A venit vremea să renunț public la această înșelăciune. Cînepa e o plantă naturală și nu creează dependență, da, dar îi împinge pe consumatori spre încercarea unor droguri mai tari, care „ard” creierul, și apoi în brațele Diavolului. Cei care cred că folosesc drogurile ca o „scurtătură spre Divinitate” se înșeală și ei. Ar putea să încerce să se pună în locul unui înger și să aleagă între un om care se roagă săptămîni bune ca să ajungă la pacea interioară și unul care încearcă să ajungă la ea după ce a tras două fumuri.
Trebuie totuși să specific că nu îi cred stigmatizați pe toți cei care au luat vreodată droguri. La fel, cred că trebuie făcută o diferență între drogurile naturale și cele obținute pe cale chimică. Feriți-vă la modul absolut de pastile și injecții. Ca să luptăm eficient împotriva drogurilor, ar trebui să avem o scală exactă a lor. Nu vreau să scot în vreun fel alcoolul, tutunul sau alte „droguri ușoare” de sub pecetea Răului. Ele, dacă pun stăpînire pe noi, sînt piedici uriașe în drumul nostru spre Dumnezeu. Dar să ne ferim să condamnăm pe cineva pentru lucruri atît de omenești, încît nu i-au fost străine nici Mîntuitorului nostru.
Renunț la marijuanus.wordpress.com: „cuib de mitralieră” îndeamnă la război/violență, iar „marijuanus” la consum de droguri. Nu mai vreau să am de-a face cu aceste lucruri. De astăzi mă găsiți la: yanush.wordpress.com
„Invitam pe toti cei care impartasesc durerea poporului polonez pentru moartea lui Lech Kaczynski si a celorlalti oficiali polonezi disparuti in ciudata tragedie aviatica de la Smolensk sa aprinda o lumanare in fata Ambasadei Poloniei (Aleea Alexandru nr. 23, sector 1) astazi la ora 19.00 si in zilele ce vor urma.” (Noii Golani)
Mi-am scris joi articolul pentru VIP. Articolul care urmeazăurma să apară luni. Joi a fost o zi, iar luni e altă zi. Între ele nu e un interval lumesc de trei zile, ci un interval sufletesc de nemăsurat.
Scriu acum, aici, articolul pe care ar fi trebuit să-l public în VIP, dacă ritmul publicației ar fi corespuns în această săptămînă cu ritmul meu interior…
Cum am putut să merg prin lume fără Dumnezeu? Am făcut asta ani de-a rîndul… Sîmburele credinței era în inima mea, dar mă rugam atît de rar, atît de puțin… Eu am mers prin lume fără Dumnezeu, dar El a avut grijă de mine chiar și așa. A fost lîngă mine tot timpul. Mi-a arătat de atîtea ori că totul e în puterea lui… M-a lăsat în mîna diavolilor și apoi m-a luat înapoi cu fermitatea unui stăpîn care își ține în lesă cîinele neștiutor. Citește în continuare »
Cît de sălbatic este omul Mileniului III? Și ce se ascunde în spatele stereotipurilor comportamentale care se transmit din generație în generație? Unul dintre ele, dovedirea încheierii ciclului adolescenței, are forme neașteptate. În Ardeal, un tînăr trebuie să înalțe singur o căpiță de fîn cît șura. Abia atunci e bun de însurătoare, deci matur. Pentru pușcăriași, dovedirea bărbăției poate însemna zdrobirea în pumni a unui coleg de celulă. În insulele Feroe, ținut autonom în cadrul Regatului Danemarcei, să fii bărbat înseamnă să omori un delfin, în cadrul unei festivități scabroase, la care participă întreaga comunitate.
Zeci de delfini sînt ademeniţi într-un golf de adîncime redusă şi măcelăriţi de tinerii care aspiră la „onorurile” bărbăţiei. Apa golfului se înroşeşte, de parcă un apus intens şi-ar înmuia culorile în el, apoi trupurile măcelărite ale delfinilor sînt tîrîte prin faţa sutelor de privitori şi aşezate pe caldarîmul portului cu maţele burţii scoase în afară, ca nişte triste marsupii sparte.
Speciile de delfin care trăiesc în această parte a Ocenaului Atlantic, delfinul cu capul rotund (Globicephala melas) şi delfinul cu burta albă (Lagenorhynchus acutus), sînt pe cale de dispariţie. Delfinii, cele mai inteligente animale, se lasă ademeniţi în golfurile feroezilor pentru că au o fire prietenoasă care îi împinge la o nefirească încredere în om…
Feroezii practică acest obicei barbar din anul 1584. Din anul 1709 numărul delfinilor ucişi este menţionat în analele oficiale. În perioada 1709 – 1950 feroezii au ucis 178.259 delfini, iar din 1950 pînă acum peste 79.000 de delfini. Sînt 17 localităţi în Feroe unde are loc, anual sau o dată la doi ani, această baie de sînge.
De cîţiva ani carnea de delfin, care conţine toxine peste limitele a ce e recomandat pentru sănătatea umană, a fost scoasă din alimentaţia de uz comun. Prin urmare, masacrul din Feroe nu mai are legătură cu nicio finalitate comercială. În afara turismului, poate, de vreme ce locuitorii acestor insule se laudă prin toate colţurile internetului că trăiesc simplu, în comuniune cu natura, „nepervertiţi” de civilizaţie… Dar cît de absurd de stupid trebuie să fie să dai o grămadă de bani ca să îi vezi pe aceşti ucigaşi de delfini primitivi interpretîndu-şi ritualul sinistru…
Mai mulţi amici de-ai mei, destul de vagi în amiciţia lor, au încercat să mă convingă de-a lungul vremii că exagerez atunci cînd vorbesc despre amestecul securităţii în viaţa mea.
Mai am o dovadă, din punctul meu de vedere clară, în această privinţă. Între primele imaginii care apar la o cautare a numelui meu pe google este una TOTAL DEFAVORABILA mie, care, potrivit celui care a încărcat-o pe net, nici măcar nu a apărut vreodată în vreo pagină net. Sigur că întrebarea asupra motivului care l-a făcut să încarce şi să catalogheze această poză rămîne, aşa că mai că încep să am bănuieli în privinţa apartenenţei acestui amic la servicii.
Pe prima pagină a căutării mele pe google se mai observă o enormitate (am mai scris despre asta – link) – o replică a unui critic literar la un articol pe care l-am publicat online pentru cîteva ore. Discuţia dintre mine şi acest critic s-a stins demult, dar articolul, de pe siteul revistei Observator, continuă să… pompeze. Sînt doar două explicaţii posibile: ori cei de la Observator utilizează mijloace neortodoxe de a-şi promova siteul şi bagă updatări zilnice şi generatoare de trafic, ori anumite persoane se ocupă în mod organizat de imaginea mea.
Poza de mai jos a stat vreme de doi ani – mi se spune – pe prima pagină a căutării de date despre mine. Oamenii care vroiau să mă citească sau să ia legătura cu mine – probabil sute – au văzut-o şi şi-au făcut o primă impresie despre mine. Nu e greu să îi faci o poză cuiva care vorbeşte în timp ce clipeşte şi avînd gura deschisă. Dar să publici o astfel de poză e o mîrşăvie. Citește în continuare »
Un editorial al meu în revista VIP:
Potrivit AFP, cîteva sute de oameni din trei sate creştine din împrejurimile oraşului Jos, din Nigeria, au fost ucişi de musulmani înarmaţi cu macete. Oraşul Jos se află tocmai în regiunea care separă nordul nigerienilor musulmani de sudul celor creştini. Între ucişi se numără copii de cîteva luni şi femei. Aceşti oameni au fost înjunghiaţi ca animalele, în data de 7 martie, duminica, la ora trei dimineaţa. Au fost treziţi de nişte explozii puternice, au încercat să fugă şi au fost hăcuiţi cu cruzime de Fulani musulmani.
Ăsta e un fapt.
Al doilea fapt e că americanii plătesc galonul de benzină cu preţul cu care plătim noi, europenii, litrul. Iar un galon are aproape patru litri. Cum bine ştiţi, americanii nu primesc petrolul arabilor pe ochi frumoşi, ci îşi fac preţul singuri, cu „bîta” „furtunilor în deşert”. Fac asta de ani de zile, iar acest fapt le-a adus o prosperitate sfidătoare (din care puţine firimituri au căzut la masa ţărilor în curs de dezvoltare) şi ura statelor din lumea arabă. Citește în continuare »
Dacă vedeţi o publicaţie sau un site cultural care începe să facă topuri imediat după lansare, nu vă pierdeţi vremea…
Credeţi că în literatură nu e nimic de furat? Vă înşelaţi, scriitorii se bat şi ei pentru un fel de monede invizibile: nivelul de prestigiu. Iar unde există o miză apar şi hoţi, desigur. Cum se manipulează cel mai simplu? Printr-un top, bineînţeles. Topul e cel mai primitiv act de aşezare a acestor bunuri simbolice care sînt cărţile pe eşicherul gradelor de prestigiu.
Prima oară am văzut acest tip de manipulare în Observatorul Cultural, în 2000 (chiar în anul apariţiei acestui săptămînal, deci). Într-un top al ultimelor apariţii, pe genuri, care se adresa tinerimii intelectuale (halal intelect!) şeful revistei, I.B. Lefter, strecura printre cărţile unor nume literare sonore cărţi ale prietenilor lui (în unele cazuri ale prietenilor prietenilor lui) de care nu auzise nimeni. Doar-doar s-or impregna şi ele de un strop de valoare.
O să spuneţi că de la Lefter nu aveai la ce să te aştepţi – e un personaj caragelian al literaturii recente, cum îl arată chiar numele, cunoscut acum mai mult pentru că şi-a făcut uniune scriitoricească împreună cu amicii ca să-şi premieze nevasta. (La paritate cu un alt scriitor, din cîteva zeci de voturi.)
Manipulările pe care le-am văzut eu nu s-au oprit la Lefter.
Mai cinice decît ale lui I.B.L., pentru că încercau mai mult să păstreze aparenţele echidistanţei (oameni puşi să dea cu subsemnatul asupra preferinţelor, deşi nu auzise nimeni pînă atunci de ei), au fost cele ale ultrafinanţatului supliment 22 „Bucureştiul cultural” (la fel, nesimţiţii care fac acest supliment au făcut top chiar în anul în care el a apărut). Citește în continuare »
Opreşte producţia de bio-carburanţi, Barack Obama! Africa are nevoie de hrana aia! Haide să facem fîntîni în Etiopia şi Congo! În Nigeria şi Ciad trăiesc copii! Barack Obama, jumătate din copiii aceia mor pentru că beau apă din bălţi! (Norul imaginaţiei mele stă ca o pasăre de celuloid la fereastră… Cred că toate astea vin de la Dumnezeu, iar tu TREBUIE să mă asculţi.)
Scoate SUV-urile în afara legii! Maşinile nu trebuie să fie mari şi urîte! Mari, mortale, urîte şi mîncăcioase!… America nu mai trebuie să gîndească în bani! Am citit profeţiile Universităţii Columbia… Ăsta e Iadul?! Pe ce lume trăieşti?
Olanda e sub apă! Bangladeşul e sub apă! Şi Shangai şi New York şi Copenhaga şi Malmö !
Îţi propun să ne trezim! Mentalitatea capitalistă trebuie distrusă! Înainte să ne distrugă ea pe noi! Dumnezeu vrea să îi îngrijim Lumea, nu să o roadem! Ajută-mă să te ajut, Barack Obama!
Ce înseamnă „apă de suprafaţă şi mortalitate cauzată de diaree în Africa” ? „Procentul de copii din gospodării care beau apă de suprafaţă în Madagascar”? „50,2 – 82,5%”? Ce înseamnă „Statele Unite produc suficiente cereale ca să hrănească două miliarde de oameni”? Dar „dacă fiecare om de pe Pământ ar consuma ca un american, am avea nevoie de cinci planete”?
Ai văzut filmul „Home*h al lui Yann Arthus-Bertrand, Barack Obama? Ce înseamnă „mai mult de 80% dintre oameni trăiesc cu mai puţin de 10 dolari pe zi”? Nici eu nu-s departe de asta, dacă stau să mă gîndesc bine… Statele Unite trebuie să fie generoase, Barack Obama! În Casa Albă încap toţi sinistraţii din Haiti şi eu!
De ce ne încăpăţînăm să nu înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu care a coborît printre noi? Citește în continuare »
Urăsc comentariile anonime. Îi urăsc pe cretinii care, ascunşi în spatele tastaturii, îşi permit să împroaşte în orice cu lături. Astăzi, la ora 12.24, de pe IP-ul Editurii Niculescu cineva a postat pe blogul meu următorul comentariu (click pe pozele de mai jos):
Verificarea IP-ului: Concluzia e clară: atîta vreme cît individul îşi păstrează anonimatul înseamnă că Editura Niculescu a lansat o serie de atacuri mizerabile la adresa lui Mircea Dinescu, pe blogul meu. Vă îndemn, desigur, să vă lăsaţi copiii să cumpere cărţi de la astfel de indivizi cu o astfel de moralitate înaltă…
Niculescule, că altfel nu pot să-ţi spun… cît de nenorocit o fi Dinescu ăsta, nimic nu te îndreptăţeşte să îl ataci în felul în care ai făcut-o tu.
Profeţiile Universităţii Columbia sînt groaznice. Ahtiaţi după profit şi confort, oamenii distrug reţeaua vie din jurul lor. S-a ajuns pînă la monstruozităţi de genul oraşelor Las Vegas şi Astana, construite în zone geografice improprii (primul în deşert, al doilea într-o zonă cu variaţii de temperatură foarte mari). În Las Vegas se consumă 900 de litri de apă de persoană într-o singură zi, echivalentul consumului per capita pentru şapte luni în Mozambic, pentru două luni în Haiti, Uganda, Ruanda, Etiopia, Angola, Cambogia şi pentru zece zile în China.
Din cauza lipsei de apă potabilă ţările din Africa Centrală, şi insulele Haiti şi Madagascar au cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă. Aici au dus foametea şi diareea provocată de consumul de apă „de suprafaţă”.
În acest timp Statele Unite produc o cantitate de cereale suficientă ca să hrănească două miliarde de oameni. Surplusul nu se duce însă înspre oameni, ci în producţia de biocarburanţi. Dacă toţi oamenii din lume ar consuma resurse în ritmul în care o fac americanii, am avea nevoie de cinci planete ca să supravieţuim.
În afară de Statele Unite (cu un consum de 575 litri de persoană pe zi), cele mai mari consumatoare de apă sînt: Citește în continuare »
Am fost duminică la conferinţa de presă a Asociaţiei 21 Decembrie. Doru Mărieş era în a patruzeci şi una zi de greva foamei. Fantomatic în slăbiciunea lui, dar ferm în vorbă, ne-a arătat cele o mie de file ale „dosarelor Revoluţiei” care au ajuns la asociaţia pe care o conduce. Cum era de aşteptat, aceste file, care au stat tăinuite vreme de douăzeci de ani, nu conţin nimic important… Chiar în condiţiile astea, Mărieş e hotărît să meargă pînă la capăt. Crede că se va putea însăila măcar o urmă de adevăr din ceea ce le scapă cenzorilor care recompilează aceste volume şi din ceea ce vor fi nevoiţi, poate, să lase.
Mărieş a vorbit şi despre vizita preşedintelui Băsescu la Cristian Paţurcă, autorul „Imnului golanilor”, internat în spital, grav bolnav, dar şi despre nişte „băieţi cu ochi albaştri” care ar fi apărut „în zonă” cu această ocazie şi le-ar fi spus membrilor Asociaţiei 21 Decembrie „să se oprească, pentru că scorul e 0-0”. Doru Mărieş era stupefiat. El ştia adevăratul scor: 1700 la 0, pentru ei, unde 1700 e numărul celor care au fost omorîţi la Revoluţie şi în mineriada din iunie 1990. Citește în continuare »
De pe bancheta din spate a unei decapotabile vechi mă priveşte o femeie cu părul mătură, nasul uşor borcănat, bărbia proeminentă şi un surîs de mătuşică şugubeaţă. Să fie vreun personaj feminin mai zdrenţuit al unui film de Chaplin? Nicidecum. În poza de epocă din arhiva „Evenimentului zilei” e Magda Demetrescu. Dar cine e această M. D.?, mă veţi întreba.
Un juriu de personalităţinotabile ale epocii, între care memoria colectivămaireţinedoar pe prozatorulLiviuRebreanuşinumele exotic alluiVaida-Voievod, adunat sub egidarevistei „Realitatea ilustrată”, a ales-o pe aceastătînărăsăreprezinteRomânia la concursul Miss Univers.
Nu intruînamănunteleacestui concurs descrisşiironizatatît de bine de CezarPetrescu. Ştiţi, desigur: o păpuşă de porţelansuficient de stupidă ca săîşiţinăguraînchisă e plimbatăprintoatemagazinele cu produsefemeieştişifotografiată la toateevenimentelemondene, pînăi se acreştepresei de ea şiaşteaptăsă fie proclamată o nouă „Missă”. Citește în continuare »
Lui Oprescu îi cade nasul în farfurie. Asta e senzaţia pe care mi-o trezeşte bătrînelul molîu din televizor. O bunicuţă mototolită de scleroze. Un om îi ţine brăcinarii, altul – ochelarii, altul – blogul, iar el cască îndelung în tot timpul ăsta, moţăind într-un firicel de fum de ţigară Kent din pachetele de „ajutoare” pe care i le-or fi adus clienţii săi de-a lungul vremii. La ce-o mai fi bun şi Oprescu ăsta?, mă întreb… Şi, dacă nu mi-aş aminti o pagină de istorie dîmboviţeană nu foarte îndepărtată, poate că aş ridica din umeri. Despre ce pagină de istorie vorbesc? Cele cîteva săptămîni în care domnitorul fanariot Şuţu a condus ţara din mormînt prin intermediul slujitorilor săi care îi ascunseseră moartea. Aşa că îi înţeleg perfect pe cei care îi ţin pixul bunicuţei Oprescu. Bine-ar fi ca aceştia să nu se gîndească doar la burţile lor. Se pot face atîtea lucruri în oraşul ăsta şi sînt atîţia oameni care îşi doresc să facă lucruri… Din păcate, nu ştiu cum se face că disponibilităţile Bucureştiului, lucrurile dedicate comunităţii, nu se întîlnesc mai niciodată cu oamenii cu spirit de iniţiativă. Ele cad toate pe mîna şmecheraşilor învechiţi în şmenuri. Ce spirit de iniţiativă îţi trebuie ca să închiriezi pe degeaba şi să subînchiriezi scump? Asta poate face oricine. Iar să foloseşti utilităţi dedicate ale comunităţii în poveşti din astea înseamnă să furi. Citește în continuare »
Îi place lui Ponta să fie haznaua lui Vanghelie? Are Ponta nevoie de un „Marean” care să-l folosească pe post de prezervativ de cîte ori i se umflă în cap hormonii „dă cartier”? „Micul Titulescu” a ajuns la mîna sadică a micului „Alamanahe” şi „va fi acolo”, nu are încotro. Chiar nu are încotro?
Ar fi timpul ca Ponta să înţeleagă că în persoana lui Vanghelie înfruntă, de fapt, însăşi esenţa PSD-ului. Vanghelie E PSD-ul. Pentru că minerul ieşit din adîncuri diavoleşti care a omorît în bătaie un student trebuia să poarte un nume. Pentru că bataia de joc la adresa valorilor umane prin care am trecut în „epoca Iliescu” trebuia să se întruchipeze în ceva. Pentru că votantul PSD şi politicianul PSD trebuiau, în sfîrşit, să se întrepătrundă. Altfel, PSD ar fi rămas un partid… fracturat. O clică de politicieni cu limbi lemnoase s-ar fi întrecut mai departe în adormirea unui electorat gregar. Din această perspectivă, Vanghelie reprezintă momentul adevărului pentru acest partid. Întrebarea e ce mai caută Ponta acolo?… Citește în continuare »
De cînd Consiliul Superior al Magistraturii s-a apucat să-i numere „(tabl)ouăle”, blogul lui Adrian Năstase sună piţigăiat. Cum se poate aşa ceva?, o să mă întrebaţi, mai ales dacă ştiţi că fostul prim-ministru nu are blog audio… Îl va prinde Congresul PSD cu Zambaccianul desfăcut? Într-un articol de o retorică perversă, A. Năstase se întreabă, „pe urmele unui comentator”, dacă nu cumva a pierdut alegerile din 2004 pentru că ar fi fost „prea democrat”… Discordant, nu-i aşa? Şi piţigăiat.
În schimb, odată cu controalele la care e supus de Agenţia Naţionala de Integritate (ANI), lui Mircea Geoană i s-a înlemnit limba de bloguitor al internetului într-atît încît sunetul pe care îl scoate blogul lui s-a transformat dintr-un bocănit trist în nimic. Geoană critică, dar critică atît de stins încît pare să o facă doar din inerţia poziţiei de (încă) şef al PSD. „Nimic nou, nimic bun”, concluzionează Geoană retoric, deasupra profeţiilor lui sumbre de preşedinte de o noapte: „Anul pe care tocmai îl începem va fi mai greu decât cel pe care l-am terminat”. Şi are din nou dreptate, dacă se referă la sine. Citește în continuare »
„Evenimentul zilei” a publicat doar cîteva citate din jurnalul criticului literar Adrian Marino, iar lumea literară s-a burzuluit cum o mai făcuse doar la apariţia jurnalului lui Paul Goma. Cel mai virulent a reacţionat „golănaşul” Mircea Dinescu care, laolaltă cu „Academia Caţavencu”, ar ilustra „acest detestabil specific naţional. Amuzant, uneori, pentru o clipă, el este odios în esenţă. Fiindcă poluează şi trivializează totul. Terfeleşte toate valorile, bagatelizează toate intenţiile bune.” Reacţia? Dinescu se trezeşte brusc că Marino ar avea dosar de colaborator al Securităţii şi ar fi fost şi colaborator al SIE. Gestul lui Dinescu e atît de urît nu doar pentru că presupune tăinuirea unei astfel de informaţii. Cîţi ani a avut Dinescu la dispoziţie ca să ne spună ce turnători au fost în lumea literară? De cît timp e Dinescu în CNSAS? O să ne spună vreodată numele tuturor turnătorilor din literatură? Gestul lui Dinescu e infam acum din cauza suferinţelor prin care a trecut Adrian Marino din 1949, opt ani de puşcărie şi şase ani de domiciliu forţat în Bărăgan. Chiar dacă bursa de un an în Elveţia, între 1971 şi 1972, confirmă spusele lui Dinescu (doar „subsemnaţii” puteau să iasă în Occident), faptul că Adrian Marino a făcut „pactul cu Diavolul” trebuie privit din perspectiva lui. Paisprezece ani de suferinţe înseamnă enorm, iar un om cu o astfel de poveste pe umeri poate fi judecat doar de cei care au trecut prin astfel de situaţii. „Cine este totuşi mai vinovat: victima sau călăul? Securistul ce te-a bătut, constrâns, şantajat etc. să dai note informative sau autorii acestor note?”, se întreabă Marino retoric. Citește în continuare »
Şi tu o să fii offline pentru totdeauna
iar blogurile tale se vor împăienjeni în neputinţă
toţi aşa-zişii tăi prieteni de pe facebook
nu vor şti că filmul tău s-a terminat
vor da add unei alte persoane cu ochi căprui
şi cu asta basta…
Statusurile tale vor rugini (în minţile lor, apoi în uitare).
Şi tu o să fii offline pentru totdeauna…
Ce piese or să zăngăne atunci în mintea ta?
Vei fi judecat pentru cîtă pornografie ai băgat în tine?
Pentru cîte înjurături şi răutăţi ai ascuns după tastatură?
Vei ajunge în Iad, între stafiile singurătăţii?
Sau, salvat de Hristos, vei ajunge în Rai
sub mîngîierea iubirii lui Dumnezeu?
Ca o cifră care s-a întors în marele număr.
Un vis. Acum cîteva săptămîni. O piramidă uriaşă pluteşte pe cer undeva deasupra mea, de parcă ar fi o navă spaţială. Vîrful ei se deschide, ca un capac de ceainic, într-o parte, iar din piramidă izbucneşte o voce… uriaşă, tunătoare care mă izbeşte de pereţii visului. Strig „Iartă-mă, Doamne!” şi mă trezesc şi o trezesc pe Domnica.
Am fost duminică la conferinţa de presă a 
Cuib de mitralieră 