- primul meu editorial în revista VIP:
Tribunele au de cele mai multe ori dreptate. Să joci ca şi cum ai avea două vieţi înainte, amîndouă burduşite cu tinereţe. Să vezi lumea de la înălţimea locului în care ai căzut împiedicat în iarbă, de la genunchiul broaştei, şi să te crezi stăpînul ei, eroul pe care l-a fotografiat sub masă cine ştie ce revistă colorată strident. Un alt „nou Hagi” înmuiat în tequila.
Fiind un popor cu o poftă de viaţă atestată istoric, am avut mereu două naţionale. Una rătăcită printre picioarele meselor şi fetelor din Bamboo, alta zgîlţîită zdravăn în antrenamente. Astăzi cele două aproape că s-au suprapus, iar rezultatele se văd în palmares. Ce-i deosebeşte pe Hagi de Mutu, pe Ilie Dumitrescu de Sabin Ilie sau pe Ionuţ Sabău de deja îmbătrînita speranţă Ianis Zicu? Nu cumva cele cîteva mii de ore în care unii s-au odihnit după antrenamente la care au muncit din răsputeri, pe cînd ceilalţi s-au suit pe mese, după antrenamente de care nu au ştiut cum să scape mai repede?
Dacă se întîmplă, prin vreo minune, ca vreunul dintre protagoniştii disconaţionalei să îşi găsească în sfîrşit împlinirea, dacă Dumnezeu îl pune cu mîna unde îi e locul şi reuşeşte chiar să îşi treacă numele în istoricul echipei naţionale, nu trece anul şi respectivul ratangiu existenţial îşi dă cu stîngu’-n dreptu’. Ce era să facă Zicu la Rapid? Să ajungă titular la naţională? În economia revistelor dezmăţate care îi cultivă imaginea, asta nu înseamnă nimic.
Dar… nu e mai bine că Zicu a clacat în Bamboo? Dacă ne-ar fi lăsat cu fundul în baltă chiar cînd am fi avut nevoie cu adevărat de el? Dacă ar fi clacat într-o finală de cupă europeană? Sau înainte de un turneu mondial, ca Dobrin?
Dacă ar fi să-şi aleagă un căpitan, echipa acestor ratangii ai propriilor vieţi are de unde alege. De la „prinţişorii” manelişti Adi Cristea şi Mitea pînă la Ionuţ „Hagi” Luţu, se întinde un covor roşu brăzdat de urmele întortocheate ale fostelor viitoare speranţe fotbalistice.
Aceşti oarecum jucători ar putea să trăiască, asemenea piţipoancelor împachetate în batiste, doar colindînd pe la emisiunile tv de doi bani. Ei sînt un produs al acestor emisiuni, aşa că sînt în algoritmul peştelui în acvariu. Au ratat ca fotbalişti tocmai din cauza acestor stupizi doctori Frankenstein din spatele televiziunilor comerciale, care şi-au vărsat closetele minţilor lor bolnave asupra României. Aceştia sînt adevăraţii finanţatori ai naţionalei noastre de bordel în care mustesc aceşti bezmetici cu valorile morale contorsionate groaznic în capete. Cei care le-au arătat băieţilor noştri din teren banalul fund al Danielei Crudu dîndu-le senzaţia că acesta ar fi ceva important ne-au scăpat de o întreagă generaţie de fotbalişti slabi de înger. Lor li se cuvin laude, în pofida idioţeniei cu care ne agresează şi chiar dacă au uitat să promoveze adevăratele valori ale sportului într-atît încît să ne ofere o alta. Sporting Club Bamboo e Iadul necesar al fotbalului românesc. Rămîne să îi reinventăm Raiul.
Lasă un comentariu